ZAP interj. v. zapa.

ZÁPA interj. (Rar; repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. [Var.: zap interj.] – Onomatopee.

ZAPÁT s.n. (Reg.) Vânt care bate din nord-vest. Cf. rus. zapad.

ZAPATEÁDO s.n. (Reg.) Dans solistic de origine spaniolă, în măsură ternară, deseori sincopat, cu mişcare rapidă, ale cărui accente ritmice se marchează prin lovituri de călcâi; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: sa-pa-te-á-] – Cuv. sp.

ZAPCIÁLĂ, zapcieli, s.f. (Înv.) Încasare cu forţa a dărilor sau a datoriilor; executare. [Pr.: -ci-a-] – Zapcii + suf. -eală.

ZAPCIERÍE, zapcierii, s.f. (Înv.) Funcţia de zapciu; zapcilâc. (1).[Pr.: -ci-e-] – Zapciu + suf. -ărie.

ZAPCIÍ, zapciesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A încasa cu forţa dările sau datoriile de la cineva; a executa. – Din zapciu.

A ZAPCI//Í ~ésc tranz. înv. (plăţi sau datorii neachitate) A încasa prin constrângere. /Din zapciu

ZAPCILẤC, zapcilâcuri, s.n. (Înv.) 1. Zapcierie. 2. Zapcială. – Zapciu + suf. lâc.

ZAPCÍU, zapcii, s.m. (Înv.) 1. Cârmuitor al unei plăşi, subordonat ispravnicului (şi însărcinat cu strângerea dărilor). 2. Grad în armată, echivalent cu cel de căpitan; persoană care avea acest grad. 3. Agent de poliţie; sergent de stradă. – Din tc. zaptiye.

ZAPCÍ//U ~i m. înv. 1) Slujbaş care strângea datoriile şi plăţile neachitate. 2) Dregător însărcinat cu conducerea unei plase. 3) Agent de poliţie; poliţist. /<turc. zaptiye

ZÁPIS, zapise, s.n. (Înv.) Document, dovadă scrisă, act. – Din sl. zapisŭ.

ZÁPIS ~e n. înv. Act (de vânzare sau cumpărare); document. /<sl. zapisu

ZAPÍSCĂ, zapişti, s.f. (Rusism înv.) Adeverinţă, certificat. – Din rus. zapiska.

ZAPOROJEÁN, zaporojeni, s.m. Cazac dintr-o organizaţie autonomă ucraineană, cu caracter militar (din perioada sec. XVI-XVIII). – Zaporojie (n. pr.) + suf. -ean.

ZAPOROJ//EÁN ~éni m. Persoană care făcea parte din organizaţia militară ucraineană a cazacilor din sec. XVI-XVIII. /Zaporojie n. pr. + suf. ~ean

ZAPT s.n. (Turcism înv. în expr.) A face (un lucru) zapt = a-şi însuşi (un lucru) cu forţa; a confisca. – Din tc. zabit.

ZAR¹, zaruri, s.n. Cub mic de os, de lemn, de material plastic etc., care are pe fiecare dintre feţe imprimate puncte de la unu la şase şi care se foloseşte la anumite jocuri de noroc; p. ext. (la pl.) joc de noroc la care se folosesc asemenea cuburi. – Din tc. zar.

ZAR², zaruri, s.n. (Reg.) Broască de la uşă. – Din magh. zár.

ZAR ~uri n. 1) Cub mic (din os, din material plastic etc.), având imprimate pe fiecare faţă un număr de puncte (de la 1 la 6), folosit la anumite jocuri de noroc. 2) la pl. Joc de noroc în care se folosesc asemenea cuburi. /<turc. zar

ZARÁF, zarafi, s.m. (Înv.) 1. Persoană care se îndeletnicea cu schimbul banilor; p.ext. cămătar. 2. Casier al vistieriei. – Din tc. sarraf.

ZARÁF ~i m. înv. 1) Persoană care se ocupa cu schimbul banilor. 2) Persoană care se îndeletnicea cu împrumutul de bani în schimbul unei camete; cămătar. 3) Casier la o vistierie. /<turc. sarraf

ZARAFÍR, zarafiruri, s.n. (Pop.) Fir de aur; p.ext. stofă ţesută cu astfel de fir; brocart. – Cf. tc. z e r „aur“, rom. fir.

ZARAFÍŢĂ, zarafiţe, s.f. (Pop.) Soţia zarafului. – Zaraf + suf. -iţă.

ZARATÍT s.n. Carbonat bazic de nichel natural, de culoare verde. – Din fr. zaratite.

ZÁRĂ s.f. Lichid albicios şi acrişor care rămâne după ce s-a ales untul. – Cf. alb. dhallë.

ZÁRĂ f. Lichid albicios şi acrişor care rămâne după alegerea untului din smântână. /Cuv. autoht.

ZÁRE, zări, s.f. 1. Partea cerului sau a pământului pe care o mărgineşte linia orizontului; orizont. ♢ Loc. adv. În zare sau (rar) În zări = la orizont; p. ext. departe. Din zări = din depărtări. ♦ (La pl.) Văzduh. 2. Lumină care se împrăştie în jurul unei surse luminoase; rază. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) aşezându-l în dreptul unei surse de lumină pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mică de...** Zori de ziuă, zorii zilei, 3. Culme, creastă, coamă, vârf. – Din sl. zarja.

ZÁRE zări f. 1) Porţiune a cerului sau a globului terestru mărginită de linia orizontului; zarişte. ♢ În zări în depărtări. 2) Lumină din jurul unei surse luminoase. ♢ A se uita în zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, aşezându-l în dreptul unei surse de lumină. 3) Lumină care apare la orizont înainte de răsăritul Soarelui; zori. [G.-D. zării] /<sl. zarja

ZARF, zarfuri, s.n. (Înv.) Suport metalic lucrat în filigran, pe care se punea felegeanul sau paharul cu ceai. – Din tc. zarf.