ZAHEREÁ, zaherele, s.f. (Înv.) Provizii alimentare pe care ţările române erau obligate să le pună la dispoziţia oştilor otomane. ♦ (Reg.) Tain pentru vite, preparat din tărâţe, sfeclă de zahăr, sare etc.; p. ext. nutreţ, furaj. [Var.: zahareá s.f.] – Din tc. zahire.
ZAIAFÉT, zaiafeturi, s.n. Chef mare (cu lăutari); ospăţ, chiolhan. [Pr.: za-ia-. – Var.: ziafét, zaifét s.n.] – Din tc. ziyäfet.
ZAIAFÉT ~uri n. Petrecere mare cu mulţi oaspeţi şi cu lăutari; chef; banchet. /<turc. ziyafet
ZÁIBĂR, s.n. (Reg.) 1. Soi de viţă de vie nealtoită. 2. Vin din struguri proveniţi din zaibăr (1). – Cf. germ. Seiber.
ZÁIBĂR m. pop. 1) Varietate de viţă de vie nealtoită, având struguri nu prea mari, cu boabe alungite, de culoare neagră. 2) Stru-gurii acestei varietăţi de viţă de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Orig. nec.
ZÁICĂ, zaici, s.f. (Ornit.; reg.) Gaiţă. – Et. nec.
ZAICÓI, zaicoi, s.m. (Reg.) Bărbătuşul zaicii. – Zaică + suf. -oi.
ZAÍF, -Ă, zaifi, -e, adj. (Înv. şi arh.) Indispus, bolnav; debil, convalescent. – Din tc. zayif.
ZAÍF ~ă (~i, ~e) înv. 1) Care este afectat de o indispoziţie; uşor bolnav; indispus. 2) Care este pe cale de a se însănătoşi; în stare de convalescenţă; convalescent. /<turc. zayif
ZAIFÉT s.n. v. zaiafet.
ZAIFLẤC, zaiflâcuri, s.n. (Înv.) Indispoziţie, slăbiciune, suferinţă. [Pr.: za-i-] – Din tc. zayiflik.
ZAIFLÂC ~uri n. înv. Stare de uşoară indispoziţie. [Sil. za-i-] /<turc. zayiflik
ZAÍMF, zaimfuri, s.n. (Rar) Văl. – Din fr. zaïmph.
ZAIRÉZ, -Ă, zairezi, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană care face parte din populaţia de bază a Republicii Democratice a Congoului (Zair) sau care este originară de acolo. 2. Adj. Care aparţine Zairului sau populaţiei lui, privitor la Zair sau la populaţia lui. [Pr.: za-i-] – Zair (n. pr.) + suf. -ez.
ZÁLĂ s.f. v. za2.
ZALHANÁ, zalhanale, s.f. 1. (Turcism) Abator rudimentar special pentru ovine, amenajat în vederea preparării pastramei şi a desfacerii produselor derivate. 2. Restaurant în care se prepară şi se servesc anumite mâncăruri din carne friptă (de ovine). [Var.: zahaná s.f.] – Din tc. salhäne.
ZALHANÁ ~le f. 1) Abator rudimentar, în special pentru ovine. 2) Restaurant în care se serveşte, mai ales, carne friptă (de oaie). /<turc. salhane
ZÁMĂ, zămuri, s.f. V. zeamă.
ZAMBIÁN -Ă, zambieni, -e, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. Persoană născută şi crescută în Zambia. 2. Adj., s.m. şi f. (Locuitor) din Zambia. – Din fr. zambien.
ZAMBÍLĂ, zambile, s.f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, aşezate în ciorchine la vârful tulpinii şi plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
ZAMBÍL//Ă ~e f. Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei, de diferite culori, dispuse în ciorchine şi foarte parfumate. /<turc. sümbül
ZAMBILÍCĂ s.f. Diminutiv al lui zambilă. – Zambilă + suf. -ică.
ZAMBÓL, zamboale, s.n. (Înv. şi reg.) Coş împletit din papură sau din rogoz; zimbil. – Cf. zimbil.
ZÁMCĂ, zămci, s.f. (În evul mediu, în Moldova) Întăritură, construcţie întărită, fortăreaţă, cetate. – Din rus. zamka.
ZAMFÍR, zamfire, s.n. (Înv. şi pop.) Safir [Pl. şi: zamfiruri] – Din sl. samfirŭ.
ZAMFÍRĂ, zamfire, s.f. (Ornit.; reg.) Grangur. – Et. nec.
ZAMPARAGÍU, zamparagii, s.m. (Pop.) Derbedeu. – Cf. tc. zampara.
ZAMPARAGÍ//U ~i m. pop. Om de ni-mic; puşlama; secătură; derbedeu. /cf. turc. zampara
ZAMPARALẤC, zamparalâcuri, s.n. (Turcism înv.) Petrecere, chef, destrăbălare. – Din tc. zamparalık.
ZANANÁ s.f. v. zenana.
