AZOTEMÍE s.f. 1. Cantitatea de azot care există în sânge (sub formă de uree, acid uric etc.) 2. (Med.) Creştere anormală a cantităţii de uree din sânge. – Din fr. azotémie.

AZÓTIC adj. (În sintagma) Acid azotic = acid oxigenat al azotului, lichid incolor, corosiv, oxidant puternic; acid nitric, apă-tare. – Din fr. azotique.

AZÓTI//C ~ci adj. : Acid ~ acid oxigenat al azotului, folosit la fabricarea explozivelor, fibrelor artificiale, îngrăşămintelor; acid nitric. /<fr. azotique

AZOTÍT, azotiţi, s.m. Sare a acidului azotos; nitrit. [Var.: azotítă s.f.] – Din fr. azotite.

AZOTÍTĂ s.f. v. azotit.

AZOTOBACTÉR subst. Bacterie aerobă care fixează în sol azotul atmosferic, transformându-l în azot organic. – Din fr. azotobacter.

AZOTÓS adj. (În sintagma) Acid azotos = acid oxigenat al azotului, cu însuşiri oxidante şi reducătoare; acid nitros. – Din fr. azoteux.

AZOT//ÓS ~oásă (~óşi, ~oáse) Care conţine azot. Acid ~ acid oxigenat al azotului. /<fr. azoteux

AZOTÚRĂ, azoturi, s.f. Combinaţie chimică rezultată din amoniac; nitrură. – Din fr. azoture.

AZOTURÍE s.f. (Med.) Eliminare prin urină a unor cantităţi mari de uree şi de compuşi azotaţi. – Din fr. azoturie.

AZTÉC, -Ă, azteci, -ce, s.m. şi f. 1. S.m. şi f. Persoana care făcea parte dintr-o uniune de triburi amerindiene care au trăit în Mexic. 2. Adj. Care aparţine aztecilor (1), privitor la azteci. – Din fr. Aztèque.

AZÚR s.n. (Livr.) Culoare albastră deschisă; p. ext. albastrul cerului. – Din fr. azur, lat. azzurum.

AZÚR ~uri n. 1) Culoare albastru-deschisă. 2) Albastrul cerului. /<fr. azur, it. azzurro

AZURÁ, azurez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A albăstri uşor produsele textile albe – Din fr. azurer.

AZURÁRE, azurări, s.f. (Tehn.) Acţiunea de a azura. – V. azura.

AZURÁT, -Ă, azuraţi, -te, adj. Care a fost uşor albăstrit. – V. azura.

AZURÍT, azuriţi, s.m. Carbonat natural de cupru, cristalizat, de culoare albastră, întrebuinţat ca piatră de ornament, ca materie colorantă şi ca minereu de cupru. – Din fr. azurite.

AZURÍT n. Carbonat natural de cupru, de culoare albastră, folosit ca piatră de ornament. /<fr. azurite

AZURÍU, -ÍE, azurii, adj. (Adesea substantivat) Albastru deschis; bleu. – Azur + suf. -iu.

AZUR//ÍU ~íe (~íi) Care este de culoarea cerului; albastru-deschis; ca azurul; bleu. /azur + suf. ~iu

AZVÂRLÍ, azvấrl, vb. IV. 1. Tranz. A arunca ceva (departe) printr-o mişcare rapidă şi violentă. ♦ A da la o parte, a lepăda (un lucru nefolositor sau vătămător). 2. Intranz. A arunca cu ceva asupra cuiva. ♦ (Despre animale de ham) A izbi cu picioarele, a fi nărăvaş. 3. Refl. A se repezi, a se năpusti, a se avânta, a se arunca. – Contaminare între a[runca] şi zvârli.

A AZVÂRLÍ azvârl 1. tranz. 1) A face să ajungă printr-o mişcare bruscă la o oarecare depărtare; a arunca. ~ mingea. 2) A îndepărta considerând inutil; a arunca. Paharul s-a stricat şi l-am azvârlit 2. intranz. 1) A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a arunca. ~ cu bolovani în gard. 2) (mai ales despre cai) A lovi cu picioarele (din urmă); a da cu copita. /v. a zvârli

A SE AZVÂRLÍ mă azvârl intranz. rar A se arunca cu lăcomie sau cu violenţă; a se repezi; a se năpusti; a năvăli; a năpădi; a tăbărî. /v. a zvârli

AZVÂRLÍRE, azvârliri, s.f. Acţiunea de a (se) azvârli. – V. azvârli.

AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s.f. (Pop.) Azvârlitură. ♢ De-a azvârlita = numele unui joc de copii, care constă în aruncarea cât mai departe a unei pietre, a unui băţ etc. ♢ Loc. vb. A da de-a azvârlita = a azvârli; a rostogoli (azvârlind). – V. azvârli.

AZVÂRLITÓR, -OÁRE, azvârlitori, -oare, adj. Care azvârle. ♦ (Substantivat, f.) Partea în contrapantă a unor jilipuri, pe care lemnele purtate de apă sar în grămadă. – Azvârli + suf. -tor.

AZVÂRLITÚRĂ, azvârlituri, s.f. Faptul de a azvârli; distanţa până la care ajunge un obiect aruncat de cineva; aruncătură; azvârlită. ♢ Expr. O azvârlitură de băţ = o distanţă (foarte) mică. – Azvârli + suf. -tură.

AZVÂRLITÚR//Ă ~i f. Distanţă până la care ajunge un obiect aruncat. La o ~ de băţ nu departe; aproape. /a azvârli + suf. ~tură