CABÍNĂ, cabine, s.f. Încăpere mică, amenajată într-o clădire sau într-un vehicul, pe plajă etc., având diverse destinaţii. Cabină telefonică. Cabină de proiecţie. – Din fr. cabine.

CABÍN//Ă ~e f. Încăpere mică (într-o clădire, într-un vehicul, la bordul unui vas, pe plajă etc.) amenajată în concordanţă cu destinaţia. ~a şoferului. ~ telefonică. ♢ ~ spaţială parte a unei nave cosmice în care se află cosmonauţii în timpul zborului. [G.-D. cabinei] /< fr. cabine

CABINÉT, cabinete, s.n. I. 1. Încăpere dintr-o locuinţă sau dintr-o instituţie, folosită pentru exercitarea unei profesiuni. ♦ Biroul unei persoane cu muncă de răspundere. Cabinetul ministrului ♢ Şef (sau director) de cabinet = funcţionar însărcinat cu pregătirea lucrărilor unui conducător de mare instituţie. Lucrări de cabinet = lucrări auxiliare, de secretariat. (În unele ţări) Cabinet de instrucţie = birou pentru cercetarea şi trierea probelor de acuzare condus de un judecător de instrucţie. ♢ Încăpere în care sunt expuse obiecte de muzeu, de studiu etc. Cabinet de numismatică. 2. Secţie sau serviciu în întreprinderi, în instituţii de învăţământ etc., destinate unor studii şi consultaţii de specialitate. Cabinet tehnic. 3. (În unele ţări) Consiliu de miniştri; guvern. II. Mobilă de dimensiuni mici, cu sertare, destinată păstrării obiectelor de preţ. – Din fr. cabinet.

CABINÉT ~e n. 1) Încăpere destinată pentru diverse lucrări de specialitate. ~ de proceduri. ~ de muzică. 2) Birou al unei persoane de răspundere. ~ul unui ministru. 3) Încăpere dintr-un muzeu sau dintr-o bibliotecă în care sunt păstrate diferite colecţii. ~ de filatelie. 4) (în unele ţări) Consiliu de miniştri; guvern. /<fr. cabinet

CABINIÉR, -Ă, cabinieri, -e, s.m. şi f. Persoană care are în grijă o cabină la teatru, la operă etc. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cabinier.

CABINIÉR ~ă (~i, ~e) m. şi f. Persoană care are în grijă o cabină. [Sil. -ni-er] /<fr. cabinier

CABLÁ, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confecţiona un cablu prin răsucirea sau împletirea firelor în mănunchiuri şi unirea mănunchiurilor între ele. 2. A aşeza, a instala cabluri de telecomunicaţii. ♦ A face legătura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicaţii. – Din fr. câbler.

A CABL//Á ~éz tranz. 1) (locuinţe, instituţii etc.) A prevedea cu cabluri (de telecomunicaţii); a face legătura cu un cablu de telecomunicaţii. 2) (fire metalice) A asambla prin răsucire sau împletire într-un singur cablu; a transforma în cablu, răsucind sau împletind. /< fr. câbler

CABLÁJ s.n. 1. Mod de răsucire sau de împletire a firelor pentru a forma un cablu. 2. Totalitatea cablurilor şi a firelor izolate care constituie conexiunile unei instalaţii sau ale unui aparat de telecomunicaţii. ♢ (Electron.) Cablaj imprimat = cablaj prefabricat în care conexiunile dintre piesele componente ale unui aparat electronic sunt realizate sub formă de benzi conductoare înguste, pe un suport izolant; circuit imprimat. – Din fr. cablage.

CABLÁJ n. 1) v. A CABLA. 2) Totalitate a cablurilor care realizează legăturile electrice într-un aparat sau într-o instalaţie de telecomunicaţii. /< fr. câblage

CABLÁRE, cablări, s.f. Acţiunea de a cabla şi rezultatul ei. – V. cabla.

CABLÁT, -Ă, cablaţi, -te, adj. (Despre blocuri, case etc.) Care este conectat la o reţea electrică, telefonică etc. – V. cabla.

CABLIÉR, cabliere, s.n. Navă care transportă şi instalează cablurile submarine. [Pr.: -li-er] – Din fr. câblier.

CABLIÉR ~e n. Navă de transport folosită în lucrările de aşezare a cablurilor submarine. [Sil. -bli-er] /<fr. câblier

CABLOGRÁMĂ, cablograme, s.f. Comunicare transmisă prin cablu submarin. – Din fr. câblogramme.

CABLOGRÁM//Ă ~e f. Telegramă transmisă prin cablu submarin. /<fr. câblogramme

CABLÓR, cablori, s.m. Muncitor care cablează – Din fr. câbleur.

CÁBLU, cabluri, s.n. 1. Funie groasă obţinută prin răsucirea unor (grupuri de) fire vegetale sau metalice, folosită la utilajul de transport sau de ridicat. 2. Conductă electrică formată din mai multe fire izolate (acoperite cu un înveliş vegetal sau metalic). 3. Unitate de măsură pentru distanţe, egală cu a zecea parte dintr-o milă marină, adică cu 185,2 m; ancablură. – Din fr. câble.

CÁBLU ~ri n. 1) Frânghie groasă din fire vegetale sau metalice răsucite, folosită la tracţiune sau la ridicat greutăţi. ~ de acostare. ~ de remorcare. 2) Conductor electric format din fire metalice izolate. 3) Unitate de măsură a lungimii (egală cu o zecime de milă marină) folosită în navigaţie. /<fr. câble

CABOŞÓN, caboşoane, s.n. 1. Piatră preţioasă sau semipreţioasă fără faţete, fixată într-o montură de metal. 2. (Arhit.) Ornament mic de piatră încrustat într-o faţadă. – Din fr. cabochon.

CABOTÁJ, cabotaje, s.n. Navigaţie comercială de-a lungul coastei; transport naval de mărfuri între porturi apropiate. – Din fr. cabotage.

CABOTÁJ ~e n. nav. Navigaţie comercială de-a lungul coastei mărilor, între porturi apropiate. /<fr. cabotage

CABOTIÉR, cabotiere, s.n. Navă de tonaj mic sau mijlociu, care navighează între porturile de pe coastă. [Pr.: -ti-er] – Din fr. cabotier.

CABOTIÉR ~e n. Navă de tonaj redus destinată cabotajului. [Sil. -ti-er] /<fr. cabotier

CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s.m. şi f. 1. (în trecut, în Franţa) Actor (sau actriţă) ambulant(ă). 2. Actor (sau actriţă) mediocru(ă) care urmăreşte obţinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; p. ext. persoană care urmăreşte să obţină succese uşoare prin mijloace ieftine. – Din fr. cabotin.

CABOTÍN ~ă (~i, ~e) m. şi f. 1) (în trecut, în Franţa) Actor ambulant. 2) Actor mediocru; comediant fără talent. 3) fig. Persoană care caută să obţină succes prin mijloace ieftine. /<fr. cabotin

CABOTINÁJ s.n. Cabotinism. – Din fr. cabotinage.

CABOTINÉSC, -EASCĂ, cabotineşti, adj. De cabotin. – Cabotin + suf. -esc.

CABOTINÍSM s.n. Atitudine, gest, apucătură de cabotin (2); cabotinaj. – Cabotin + suf. -ism.

CABRÁ, cabrez. vb. I. Intranz. 1. (Despre unele patrupede, mai ales despre cai) A se ridica pe picioarele dinapoi. 2. A se încorda; a se ridica. 3. (Despre avioane) A se ridica cu partea din faţă pentru a urca mai repede. – Din fr. cabrer.