EXUBERÁNŢĂ f. 1) Comportament care se manifestă prin numeroase demonstraţii exterioare. 2) Abundenţă excesivă; supraabundenţă. /<fr. exubérance, lat. exuberantia

EXULCERÁŢIE, exulceraţii, s.f. (Med.) Ulceraţie superficială, uşoară. – Din fr. exulcération.

EXULTÁ, exúlt, vb. I. Intranz. A simţi o mare bucurie, a fi foarte fericit. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exulter, lat. exsultare.

EXULTÁNT, -Ă, exultanţi, -te, adj. Care exultă, foarte vesel. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultant.

EXULTÁRE, exultări, s.f. Acţiunea de a exulta şi rezultatul ei; exultaţie. [Pr.: eg-zul-] – V. exulta.

EXULTÁŢIE, exultaţii, s.f. Exultare. [Pr.: eg-zul-] – Din fr. exultation.

EXUVIÁBIL, -Ă, exuviabili, -e, adj. (Despre animale) Care îşi schimbă pielea. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. exuviable.

EZERÍNĂ, ezerine, s.f. Alcaloid extras din seminţele unei plante leguminoase, utilizat în tratamentul glaucomului, parezelor intestinale etc. – Din fr. ésérine.

EZITÁ , ezit, vb. I. Intranz. şi tranz. A sta la îndoială în luarea unei hotărâri; a şovăi, a se codi, a pregeta. – Din fr. hésiter, lat. haesitare.

A EZITÁ ezít intranz. A nu se putea hotărî; a sta la îndoială; a oscila; a pendula; a balansa; a cumpăni; a şovăi. /<fr. hésiter, lat. haesitare

EZITÁNT, -Ă, ezitanţi, -te, adj. Care ezită; şovăitor, nehotărât. – Din fr. hésitant.

EZITÁN//T ~tă (~ţi, ~te) Care ezită; şovăitor. /<fr. hésitant

EZITÁRE, ezitări, s.f. Faptul de a ezita; şovăială, nehotărâre, codeală, codire. – V. ezita.

EZOTÉRIC, -Ă, ezoterici, -ce, adj. (Despre doctrine, ritualuri etc.) Care poate fi înţeles numai de către cei iniţiaţi; ascuns, secret. – Din fr. ésotérique.

EZOTÉRI//C ~că (~ci, ~ce) Care este destinat numai unui număr restrâns de iniţiaţi într-o doctrină filozofică. /<fr. ésotérique

EZOTERÍSM s.n. Transmitere a unei doctrine, a unui ritual etc. numai unui număr restrâns de iniţiaţi. – Din fr. ésotérisme.