ZĂLÓG2, zăloguri, s.n. (Pop.) Amanet, garanţie, gaj, chezăşie ♢ Expr. A-şi lăsa pieile (sau pielea) zălog = a cădea în mâinile duşmanului, a-şi pierde viaţa, a se lăsa omorât. ♦ Sechestru, ipotecă. 2. Obiect (rar persoană) lăsat ca garanţie. – Din sl. zalogŭ.
ZĂL//ÓG ~oáge n. pop. Obiect de valoare lăsat sau luat drept garanţie; amanet; gaj. A lăsa ~. [Pl. şi zăloguri] /<sl. zalogu
ZĂLOGÍ, zălogesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A lăsa, a da (sau a opri) ca amanet, gaj sau garanţie un obiect; a amaneta. 2. A reţine, a opri pe cineva ca gaj, ca ostatic. – Din zălog2.
A ZĂLOG//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte) A da ca zălog; a amaneta. 2) (obiecte) A lua ca zălog; a amaneta. 3) (persoane) A oferi în calitate de ostatic. 4) (persoane) A reţine în calitate de ostatic. /Din zălog
ZĂLOGÍRE, zălogiri, s.f. (Înv.) Acţiunea de a zălogi şi rezultatul ei. – V. zălogi.
ZĂLOGÍT, -Ă, zălogiţi, -te, adj. (Înv.) 1. (Despre bunuri, obiecte etc.) Care este amanetat; p.ext. sechestrat, ipotecat. 2. (Despre oameni) Care este luat ostatic. – V. zălogi.
ZĂLÚD, -Ă, zăluzi, -de, adj. 1. Smintit, ţicnit, nebun; zăpăcit. ♦ Scos din minţi, înnebunit, tulburat, năucit. 2. Naiv, nepriceput; uşuratic; tembel. 3. Prost. – Din bg. zaluden.
ZĂLÚ//D ~dă (~zi, ~de) 1) Care şi-a pierdut facultatea de a judeca normal; care şi-a ieşit din minţi; zănatic; zăpăcit; smintit; ţicnit; scrântit; bezmetic. 2) Care este nesta-tornic; fluturatic. 3) Care vădeşte lipsa de inteligenţă; prost; nerod; năuc; stupid; netot; tont; nătărău; nătâng. /<bulg. zaluden
ZĂLÚG, zălugi, s.m. (Reg.) Lanţ împletit din sârmă. – Et. nec.
ZĂLÚŢĂ, zăluţe, s.f. 1. Diminutiv al lui za2. 2. Cusătură de flori în formă de lănţişor, care se face pe ie sau pe catrinţă. – Za2 + suf. -uţă.
ZĂLÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la za) Broderie în formă de lănţişor care se face pe ie sau pe catrinţă. /zale + suf. ~uţă
ZĂLUZEÁLĂ, zăluzeli, s.f. (Reg.) Nebunie, nebuneală. – Zăluzi + suf. -eală.
ZĂLUZÍ, zăluzesc, vb. IV. Intranz. şi refl. (Reg.) A deveni zălud, a se sminti, a se ţicni; a-şi pierde minţile, a înnebuni. – Din zălud.
ZĂLUZÍE, zăluzii, s.f. (Reg.) Rătăcire a minţii, nebunie. – Zălud + suf. -ie.
ZĂLUZÍT, -Ă, zăluziţi, -te, adj. (Reg.) Înnebunit, năucit, sărit (din minţi) – V. zăluzi.
ZĂMĂRÍE, zămării, s.f. (Reg.) Mâncare cu zeamă multă; cantitate mare de zeamă. – Zamă + suf. -ărie.
ZĂMẤRCĂ, s.f. v. zămurcă.
ZĂMISLÍ, zămislesc, vb. IV. (Înv. şi reg.) 1. Tranz. A concepe fătul; a procrea, a face pui, a naşte. 2. Refl. A lua fiinţă, a se naşte, a se întrupa. 3. Tranz. şi refl. Fig. A (se) crea, a (se) produce; a (se) forma, a (se) înfiripa. – Din sl. zamysliti.
A ZĂMISL//Í ~ésc tranz. înv. 1) A face să ia fiinţă (prin fecundare). 2) A face să se zămislească. /<sl. zamysliti
A SE ZĂMISL//Í mă ~ésc intranz. 1) A apărea pe lume; a căpăta viaţă; a se naşte. 2) fig. A lua naştere; a se constitui; a se forma; a apărea. /<sl. zamysliti
ZĂMISLÍRE, zămisliri, s.f. (Înv. şi reg.) Acţiunea de a (se) zămisli; concepere; naştere, reproducere, înmulţire. – V. zămisli.
ZĂMISLITÓR, -OÁRE, zămislitori, -oare, adj. (Înv. şi reg.) Care zămisleşte, care generează; creator. – Zămisli + suf. -tor.
ZĂMISLIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) înv. Care zămisleşte; creator. /a zămisli + suf. ~tor
ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-şi astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-şi ţină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din sl. zamoriti, ucr. zamorytycá.
ZĂMOŞÍŢĂ, zămoşiţe, s.f. Plantă cu tulpina ramificată de la bază, acoperită cu peri aspri, cu flori mari de culoare galben-deschis şi purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus trionum).- Zămos (= zemos) + suf. -iţă.
ZĂMOŞÍŢĂ f. Plantă erbacee cu tulpina păroasă, ramificată, având flori mari, galbene, purpurii la bază. /zămos pop. + suf. ~iţă
ZĂMÚRCĂ s.f. (Reg.) Mâncare cu prea multă zeamă. [Var.: zămấrcă] – Cf. z(e)amă.
ZĂNÁT, zănaturi, s.n. (Reg.) Meserie, meşteşug. – Din scr. zanat.
ZĂNÁTEC, -Ă adj. v. zănatic.
ZĂNÁTIC, -Ă, zănatici, -ce adj. Zăpăcit, smintit, bezmetic. [Var.: zănatéc, -ă adj.] – Cf. lat. dianaticus.
