Definitii pentru: harnici, hărnici

HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care munceşte mult şi cu râvnă, care lucrează iute şi cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. *harĩnŭ.

HÁRNI//C ~că (~ci, ~ce) Care munceşte mult, repede şi cu folos; pasionat de muncă; vrednic; sârguincios. /<sl. harinu

HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic.

A SE HĂRNIC//Í mă ~ésc intranz. A deveni harnic; a începe a lucra cu mai multă sârguinţă. /Din harnic