Definitii pentru: fals, falş

FALŞ, -Ă adj. v. fals.

FALS, -Ă, (I) falşi, -se, adj., (II) falsuri, s.n. I. Adj. 1. Care este contrar adevărului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparenţa adevărului, autenticităţii; imitat, artificial. ♢ (Anat.) Coastă falsă = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizează articularea pe stern a trei perechi de coaste. Uşă (sau fereastră) falsă = uşă (sau fereastră) aparentă, care nu poate fi folosită, făcută numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni şi manifestările lor) Prefăcut, făţarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care sună contrar legilor armoniei; distonant. ♢ (Adverbial) Cântă fals. II. S.n. (Jur.) Infracţiune săvârşită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ştersături făcute cu rea-credinţă, prin imitarea semnăturii, denaturarea conţinutului, substituire de persoane etc. ♢ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în faţa justiţiei ca neautentic, contrafăcut; a contesta formal valabilitatea unei declaraţii. [Var.: (I) falş, -ă adj.] – Din lat. falsus, it. falso.

FAL//S¹ ~să (~şi, ~se) 1) Care induce în eroare; contrar adevărului. Mărturie ~să. 2) Care constituie un adevăr aparent; lipsit de autenticitate; contrafăcut. Document ~. 3) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care denotă lipsă de sinceritate; fără sinceritate; prefăcut; nesincer; artificial; ipocrit; făţarnic. 4) şi adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorectă. /<lat. falsus, it. falso

FALS² ~uri n. 1) Lucru contrafăcut. 2) Act care denaturează adevărul, conţinând adaosuri, ştersături sau imitarea semnăturii în scopuri frauduloase. /<lat. falsus, it. falso