Definitii pentru: fâţa, fâţă, fată, fata, faţă, faţa, fătă, făta, făţa

FẤŢĂ, fâţe, s.f. 1. (Reg.) Nume dat speciilor de peşte mic (care înoată repede). 2. (Fam.) Femeie care se fâţâie. – Din fâţâi (derivat regresiv).

FÁŢĂ, feţe, s.f. I. 1. Partea anterioară a capului omului şi a unor animale; chip, figură. ♢ Loc. adj. Din faţă = care se află înainte. De faţă = care se află prezent; care aparţine prezentului. ♢ Loc. adv. În faţă = a) înainte; b) direct, fără înconjur, fără menajamente. Din faţă = dinainte. De faţă = în prezenţa cuiva. Pe faţă = direct, fără înconjur, fără menajamente; fără să se ferească. Faţă în faţă = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În faţa (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din faţa = dinaintea (cuiva sau a ceva). De faţă cu... = în prezenţa... Faţă cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveşte; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) faţă = (în superstiţii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de faţă = a fi prezent, a asista. A scăpa cu faţa curată = a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă. A face faţă (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) faţă (sau faţă în faţă) = a confrunta; a compara. A (se) da pe faţă = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-şi întoarce faţa (de la...) = a nu mai vrea să ştie de... A privi (sau a vedea, a zări pe cineva) din faţă = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu două feţe = om ipocrit, făţarnic. A-i prinde (pe cineva) la faţă = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a feţei (I 1); mină, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) feţe(-feţe) = a) a-şi schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jenă, ruşine etc.); b) a se simţi foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situaţii neplăcute; a se tulbura, a se zăpăci; c) (despre mătăsuri) a-şi schimba reflexele, culorile. A prinde faţă = a se îndrepta după o boală. ♦ Obraz. 2. Partea anterioară a corpului omenesc şi a unor animale. Au căzut cu faţa la pământ. 3. (Pop.; determinat prin „de om“ sau „pământeană“) Om. 4. Persoană, personaj. Feţe simandicoase. ♢ Faţă bisericească = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafeţele plane care mărginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formează un diedru. 2. Suprafaţă (în special a pământului, a apei). ♢ Expr. La faţa locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfăţişare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusă vederii şi mai aleasă, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i ieşi (unei pânze, unei stofe) faţa (la soare, la spălat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruită, poleită, finisată atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da faţă (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face să arate frumos (un lucru). ♦ Partea finită, expusă vederii, a unei ţesături (în opoziţie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Faţă de masă = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masă (când se mănâncă sau ca ornament). Faţă de pernă (sau de plapumă) = învelitoare de pânză în care se îmbracă perna (sau plapuma). 7. Prima pagină a fiecărei file. ♦ (Înv. şi pop.) Pagină. 8. Faţadă. 9. (În sintagma) Faţa dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientată spre soare sau spre miazăzi. – Lat. pop. facia (< facies).

FÁŢ//Ă féţe f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trăsături specifice ale acestei părţi; chip; figură; fizionomie. ~ acră. 3) pop. Individ considerat în raport cu societatea; persoană. ♢ ~ bisericească slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafeţele plane ale unui corp geometric. Feţele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pământului. ♢ A-şi pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagină a unei foi de hârtie. [G.-D. feţei] /<lat. facies

FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Despre animale mamifere) A naşte, a face pui. – Lat. fetare.

A FĂTÁ pers. 3 fátă tranz. (despre femelele animalelor mamifere) A face să apară pe lume. /<lat. fetare

FÁTA MORGÁNA s.f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Apariţie înşelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

FÁTA MORGÁNA f. 1) Fenomen optic caracteristic zonelor calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la orizont apar ca şi cum s-ar reflecta într-o apă. 2) fig. Iluzie trecătoare. /Cuv. it.

FATA MORGÁNA f. (în regiunile tropicale) Fenomen optic care face ca obiectele aflate la orizont să apară multiple sau răsturnate, ca într-o apă. /<it. [fata] morgana