Definitii pentru: echilibru

ECHILÍBRU, echilibre, s.n. 1. Situaţie a unui corp asupra căruia se exercită forţe care nu-i schimbă starea de mişcare sau de repaus; stare staţionară a unui fenomen. ♢ Echilibru dinamic = echilibru determinat de două procese opuse care se desfăşoară cu aceeaşi intensitate. ♢ Expr. A-şi pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cădea, de a se prăbuşi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forţe de a nu schimba starea de mişcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită. ♦ Fig. Stare de linişte, armonie, de stabilitate lăuntică. 3. Stare a unei balanţe economice în care părţile comparate sau raportate sunt egale. ♢ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanţă între elementele interdependente şi toate variabilele activităţii economice şi sociale. 4. Fig. Proporţie justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. – Din fr. équilibre, lat aequilibrium.

ECHILÍBR//U ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus acţiunii unor forţe fără a-i schimba poziţia. 2) Poziţie verticală sau atitudine stabilă a unui corp în spaţiu. 3) Concordanţă între lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de linişte sufletească. [Sil. -li-bru] /<fr. équilibre, lat. aequilibrium