A FORTIÓRI adj. (Despre raţionamente) Care constă în trecerea de la o judecată la alta, în favoarea celei de-a doua judecăţi existând tot atâtea temeiuri sau temeiuri în plus. – Loc. lat.
A CAPPÉLLA adv., adj. (Despre muzică sau despre o formaţie corală) Fără acompaniament instrumental. – Var. (după alte surse) a capella. – Loc. it.
A PRIÓRI adv. (Fil.) În mod aprioric. [Pr.: -pri-o-] – Din lat. a priori.
A GIÓRNO adv. (Italienism) Ca ziua. Luminat a giorno. [Pr.: -giór-] – Loc. it.
A1 s.m. invar. Prima literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală deschisă nerotunjită medială). ♢ Expr. De la a la z = de la început până la sfârşit; totul, în întregime.
A2 interj. Exclamaţie care exprimă: surprindere, admiraţie, entuziasm; plăcere, satisfacţie; necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah (2).
A3 prep. 1. (Precedă infinitivul scurt ca formă-tip a verbului) A lucra. 2. (Exprimă un raport de comparaţie sau de asemănare) Miroase a pământ. ♦ În semn de... Fluieră a pagubă. 3. (Intră în compunerea unor adverbe, locuţiuni adverbiale şi prepoziţionale şi a unor substantive şi adjective în care este inclus tot) De-a dreapta, atoatevăzător, atotputernic. – Lat. ad.
A4 prep. (Formează numerale distributive). De câte... 3 saci a 80 de kg. – Din fr. à.
A5- Element de compunere care indică absenţa, excluderea etc. Amoral, anhidru. [Var.: an-] – Din fr. a-.
AALENIÁN, -Ă, aalenieni, -e, s.n., adj. 1. S.n. Primul etaj al jurasicului mediu sau ultimul etaj al jurasicului inferior. 2. Adj. Care aparţine aalenianului (1), privitor la aalenian. [Pr.: a-a-le-ni-an] – Din fr. aalénien.
ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziţii interogative) exprimă mirarea sau atrage atenţia cuiva când i se vorbeşte.
ABÁ2, abale, s.f. Ţesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecţionează haine ţărăneşti; dimie, pănură. – Din tc. aba.
ABÁC, abace, s.n. 1. Instrument alcătuit dintr-un cadru cu vergele pe care se pot deplasa bile (colorate) şi care este folosit la efectuarea unor calcule aritmetice. 2. Tabel sau diagramă care permite rezolvarea imediată a unor calcule. – Din fr. abaque, lat. abacus.
ABÁCĂ, abace, s.f. (Arhit.) Placă subţire (pătrată) care constituie partea superioară a capitelului unei coloane şi face legătura cu arhitrava. – Din fr. abaque, lat. abacus.
ABAGÉR, abageri, s.m. (Reg.) Abagiu. – Din abagerie1.
ABAGERÍE1, abagerii, s.f. Atelier sau industrie de (haine de) aba. – Abagiu + suf. -ărie.
ABAGERÍE2 s.f. Meseria de abagiu. – Abager + suf. -ie.
ABAGÍU, abagii, s.m. Persoană care se ocupă cu fabricarea sau cu vânzarea abalei2; abager. – Din tc. abacı.
ABAJÚR, abajururi, s.n. Dispozitiv de metal, de sticlă, de hârtie etc., care se pune la o lampă pentru a feri ochii de lumină şi pentru a îndepărta razele într-o anumită direcţie. – Din fr. abat-jour.
ABANDÓN, abandonuri, s.n. 1. Părăsire împotriva regulilor morale şi a obligaţiilor materiale a copiilor, familiei etc. 2. Părăsire a unui bun sau renunţare la un drept. 3. Renunţare la continuarea participării într-o probă sportivă. – Din fr. abandon.
ABANDONÁ, abandonez, vb. I. 1. Tranz. A părăsi pe cineva (lăsându-l fără sprijin sau ajutor); a renunţa la ceva. 2. Tranz. şi intranz. A renunţa la continuarea participării la o întrecere sportivă. – Din fr. abandonner.
ABANDONÁRE, abandonări, s.f. Acţiunea de a abandona; părăsire. – V. abandona.
ABANDONÁT, -Ă, abandonaţi, -te, adj. Care a fost părăsit. ♦ Spec. (Despre copii nou-născuţi) Lepădat2. – V. abandona.
ABANÓS s.m. Lemnul unor specii de copaci exotici, mai ales din India, greu, tare, foarte durabil, de culoare neagră, folosit pentru fabricarea unor mobile de lux, a instrumentelor muzicale de suflat etc.; eben (Dyospyros). ♢ Păr de abanos = păr de culoare neagră lucioasă. – Din tc. abanoz.
ABATÁJ, abataje, s.n. 1. Operaţie de tăiere sau de extragere a unui minereu sau a unei roci dintr-un zăcământ; p. ext. loc unde se execută această operaţie. 2. Operaţie de doborâre a arborilor (În exploatările forestiere). 3. Tăiere, sacrificare a vitelor la abator. ♦ Ansamblu de operaţii făcute la abator de la introducerea animalelor în sala de tăiere până la tranşarea cărnii. 4. Operaţie de înclinare a unei nave mici în vederea reparării, curăţirii etc. – Din fr. abattage.
ABÁTE1, abaţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.
ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. şi intranz. A (se) îndepărta (de la o direcţie apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. şi tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul iniţial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamităţi, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Intranz. A-i trece ceva prin minte, a-i veni ideea; a i se năzări. 4. Tranz. A descuraja, a deprima, a întrista, a mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franţuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.
ABÁTERE, abateri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) abate2 şi rezultatul ei. ♢ Expr. Abatere de la regulă = excepţie. ♦ Încălcare a unei dispoziţii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenţa dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi şi valoarea ei nominală. ♦ (Tehn.) Diferenţa dintre valoarea reală şi cea proiectată a unei piese. – V. abate2.
ABATÉSĂ, abatese, s.f. Călugăriţă care conduce o abaţie. – Din lat. abbatissa.
ABATÍZĂ, abatize, s.f. (Mil.) Dispozitiv de apărare făcut din copaci tăiaţi şi culcaţi cu vârful spre inamic sau din crăci înfipte în pământ. – Din fr. abattis.
